„Una dintre cele mai mobilizatoare carti pe care le-am citit vreodata.” – Yuval Noah Harari
In Viitorul pe care il alegem, Christiana Figueres si Tom Rivett-Carnac — artizanii istoricului Acord de la Paris, semnat in 2015 — ne avertizeaza asupra crizei climatice pe care o traversam, prezentand doua scenarii posibile pentru planeta noastra. Primul descrie cum va fi viata pe Pamant in 2050 daca nu atingem tintele climatice stabilite la Paris. Cel de-al doilea ne arata cum ar fi sa traim intr-o lume in care emisiile de gaze nocive ar fi reduse pana la un nivel care sa permita planetei sa se regenereze. Autorii ne avertizeaza ca cea mai buna solutie a acestei crize este o abordare frontala, plina de hotarare si optimism. Intr-un limbaj limpede si convingator, cartea de fata prezinta cele mai eficiente cai de actiune si ne arata ce pot face guvernele si corporatiile, dar si ce putem face noi, cetatenii, pentru a evita un dezastru planetar.








